Citroën, marca franceză a gigantului auto internaţional Stellantis, pregăteşte noul C4, văzut deja ca un concurent al SUV-ului Dacia Duster, produs în România, la uzina auto de la Mioveni, scrie presa de specialitate.
Viitorul Citroën C4 (2027). O Dacia Duster în sosul Citroën Oli
În timp ce C4 tocmai a fost restilizat, Citroën lucrează deja la următoarea generație pentru 2027. Și surpriză, surpriză, conceptul Oli este cel care va servi drept bază pentru viitorul model. Scopul va fi acela de a oferi un nou C4 capabil să concureze cu Dacia Duster, scrie publicaţia franceză L’Argus, citat de Puterea.ro
Citroën a profitat de Salonul Auto de la Paris pentru a prezenta publicului versiunea restilizată a modelului C4 și derivatul său fastback, C4 X.
Deși registrul de comenzi a fost deschis la 14 octombrie 2024, primele livrări sunt programate abia la începutul anului 2025.