Concursul a fost cât se poate de serios şi solicitant. Organizatorii au împărţit ziariştii în grupe de fete şi de băieţi, care mai întâi au trebuit să treacă de calificări. Lupta a fost strânsă, rivalităţi mai vechi gazetăreşti ieşind la iveală. Într-un singur loc, câteva zeci de ziarişti cu săgeţi ascuţite în mâini, visul oricui…Unii dintre arbitrii au simţit-o pe propria piele, la propriu, câte-o săgeată încăpăţânându-se să nu se înfigă în tablă, ci căutând locuri mai…moi. Competiţia a fost atent supravegheată şi de reprezentanţii Poliţiei, dar degeaba. Victime tot au existat.
După calificări au urmat semifinala şi finala, disputate acerb. În urma acestora clasamentul arată astfel:
Băieţi
Locul I – Cristian Toma – Gazeta de Mioveni
Locul II -Emil Vlaicu – 7 Seri
Locul III – Adrian Dragomir – Absolut TV/ Igor Bogdan – Ancheta
Fete:
Locul I – Mihaela Grigorescu – ePiteşti
Locul II – Nadina Neamţu – Absolut TV
Locul III – Mariana Zaharia -Argeşenii / Atena Jilavu- Ziarul de Muscel
Competiţia a fost organizată de Consiliul Local Mioveni şi C.S Darts Mioveni. După modul cum au zburat săgeţile, sigur localul unde s-a desfăşurat concursul va avea nevoie de mici reparaţii, schimbare de perdele, iar clubul de darts a fost păgubit de câteva seturi de săgeţi. Dar cu toţii vor purta urmele trecerii presei pe la ei, unii chiar pe picioare sau spate…