Mașinile electrice și hibrid au ajuns la 20% din piața auto…

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 

Datele publicate de DRPCIV la începutul lunii, privind înmatriculările de autoturisme din România, în primele patru luni ale anului, au fost detaliate acum și relevă că cel mai mare avans din acest an, conform APIA, este înregistrat la vehiculele electrificate, respectiv hibrid și full electric, care au crescut față de perioada similară din 2021, cu 131%, pe o piață care acrescut cu 36%.


La polul opus se află motorizările diesel, care pierd tot mai mult teren, ajungând la doar 15,3% din piață, cu mai bine de 10 puncte procentuale în minus față de anul trecut. Concret, dacă în 2021 erau înmatriculate în primele patru luni ale anului 3.164 de autoturisme electrificate (electric plus hibrid), anul acesta au fost 7.313 autoturisme de acest fel, în timp ce la diesel situația a fost invers: 7.153 de unități în 2021 (ianuarie – aprilie) și 5.669 în 2022. În ceea ce privește motorizările pe benzină, volumul a crescut masiv, cu aproape 10.000 de autoturisme, în timp ce ponderea în piață a crescut cu aproape 3 procente, la 64,9%.


 

Dacă analizăm și mai segmentat, putem vedea că propulsiile electrice pure, adică mașini care sunt alimentate doar cu ajutorul unei baterii, au crescut cu aproape 500% față de anul anterior, la un volum de 2931 de unități, ceea ce reprezintă 40% din cele electrificate. Cauza principală a acestei creșteri este modelul Dacia Spring, care continuă să confirme că a fost o decizie corectă pentru grupul Renault. Cu 1.458 de unități înmatriculate în primele luni ale anului, Spring acoperă practic jumătate din înamtriculările de vehicule electrice din România, în acest an, în timp ce cealaltă jumătate a volumului de electrice este reprezentată de Tesla și „alții”.


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top