Spectacolele și competițiile sportive se vor desfășura în paralel, în acest weekend, la Mioveni. Primăria a anunțat programul evenimentelor din perioada 6–8 noiembrie, care include meciuri de handbal, volei și fotbal, un spectacol de teatru și o seară de stand-up comedy.
Startul se dă vineri, 6 noiembrie, la Sala Sporturilor Mioveni, unde sunt programate două întâlniri de handbal. De la ora 14:00, CS Star Mioveni joacă împotriva ACS Muntenia Pitești, la junioare II, iar de la ora 17:00, echipa de Divizia A întâlnește CNE Râmnicu Vâlcea. Pentru ambele partide, intrarea este liberă.
Sâmbătă, 7 noiembrie, iubitorii voleiului sunt așteptați la Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”. CS Star Mioveni va întâlni CSM Târgoviște, de la ora 12:00, și ACS Extreme 2 Pitești, de la ora 16:30. Accesul publicului este gratuit.
Seara este rezervată teatrului. De la ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni, va fi prezentată piesa „Nepotul meu se crede poet!”, iar biletele costă 70 de lei.
Duminică, 8 noiembrie, de la ora 12:00, este programată partida de volei ACS Extreme 1 Pitești – CS Star Mioveni, la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”.
Tot duminică, echipele de fotbal ale clubului au programate trei meciuri pe teren propriu. La ora 15:30, formația U12 întâlnește LPS Viitorul Pitești, la Baza Sportivă „Gabriel Catillaz”. Pe terenul sintetic LTCM, CS Star Mioveni joacă împotriva AS FC Păușești-Otăsău, de la ora 16:00, la categoria U14, și de la ora 17:30, la categoria U13.
Weekendul se încheie cu umor, la Centrul Cultural Mioveni. De la ora 19:00, Emanuel Bighe, Radu Bucălae și Dan Frînculescu urcă pe scenă pentru un spectacol de stand-up comedy. Biletul costă 75 de lei.
În același interval, sportiva Ana Șuță participă la Campionatul Balcanic de Karate de la Istanbul, unde reprezintă CS Star Mioveni. Alte echipe de fotbal ale clubului vor juca în deplasare, la Suseni, Brașov și Pitești, iar patru boxeri vor participa la Gala „Memorialul Ion Zidaru” de la Sibiu.
















