Luca de Meo a explicat că Dacia va avea două noi modele lansate pe platforma CMF-B, dar în segmentul C, adică vor genera și mai mult profit, marca va cunoaște o consolidare a poziției unității de business în noua structură a companei, dar în același timp s-a vorbit despre reducerea costurilor suprapusă pe creșterea costurilor de marketing, dar și despre poziția de principal client al noii unități de motoare. Acesta a spus că în următorii trei ani Dacia va lansa, după Duster și Bigster, alte două modele complet noi.
Dar Dacia nu va însemna doar motoare cu combustie. „Dacia va participa la tranziția către EV până în 2035. Dacia va contribui la reinventarea motoarelor cu combustie în cooperare cu Horse și va dezvolta motoare hibrid inteligente și propulsii alternative inclusiv combustibili sintetici”, mai spune Luca de Meo.
















