Ciocnitu, directorul REGIE, contestat în ședința pe comisii a CJ

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Update: În urma materialului, directorul Eduard Ciocnitu a clarificat situația, prezentată neclar în ședința comisiei de astăzi. De fapt, era vorba despre Proiectul de Hotărâre privind numirea reprezentanților județului Argeș în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitara Situații de Urgență Sud-Muntenia, unde era necesară o simplă procedură de schimbare a fostului președinte CJ, Florin Tecau, cu actualul președinte, Dan Manu, Eduard Ciocnitu fiind ales până la sfârșitul proiectului. Deși la ședință au participat si secretarul județului Ionel Voica, dar și un director important din Consiliul Județean, Alisa Ciobanu, nimeni nu a sesizat inadvertențele. Mai mult, consilierii care au contestat poziția lui Eduard Ciocnitu, au fost puși în situația de a dezbate problema fără a avea datele corecte. Consiliul Județean Argeș, deși are un aparat stufos, nu a reușit, nici măcar pe consilieri să-i pună în temă cu subiectul, intr-un mod clar și la obiect. Pe scurt, nu poziția lui Eduard Ciocnitu era supusă dezbaterii, ci doar schimbarea lui Tecau cu Manu.

 Marian Clipici, cel care a condus ședința de azi, a considerat că nici nu mai este nevoie  sa se supuna dezbaterii, considerându-se de la sine înțeles că Ciocnitu trebuie să rămână in continuare in această poziție.

Consilierii Olimpia Doru și Catalin Bulf au avut altă părere: ” Cine e Ciocnitu? Noi nu-l știm, nu-l vrem! De ce nu a venit să-l cunoaștem și noi?”

Marian Clipici: „E ziua lui, e Sf Dumitru, n-a venit azi…să-l scuzăm, vine mâine…deși și mâine e Sf Dimitrie Nou!”

Catalin Bulf: „Să vină mâine, să-l mai refuzăm o dată! Dacă a fost  până acum, este neapărat nevoie să fie și de acum înainte?


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top