O duminică însorită şi o vizită la o familie care locuieşte în zonă, se transformă într-o descoperire fascinantă a unei istorii pe care ar trebui să o urlăm, nu să o aruncăm. Bunele noastre gazde ne trimit să luăm apă de la Ivoarele Vintileştilor, deşi aveau destule surse în gospodărie. „Ce bizanterie, tataie scoate de la puţ!”, m-am gândit, dar m-am conformat. Neelucidată încă, pornim cu şase bidoane la lăudatele izvoare. Ajunşi aici, lume destulă, aştepta la rând…cum apa mai mult picura, decât curgea, am avut timp să vorbesc cu localnicii şi să observ că în foişorul amenajat erau puse tăbliţe cu poezii ca:
„O mare zestre a Vrăneştilor
Din care bem apă şi noi şi copiii noştri
Şi din care vor bea urmaşii, urmaşiilor noştri.!”
„Cine a scris asta?”, întreb eu.
„Tatăl primarului, el e cu poeziile…”, răspunde o localnică ce aştepta cuminte, în timp ce noi ne foiam de mama focului. (Ia bidonul! Dă bidonul! Unde e capacul? Ce dracu m-a trimis mama aici, or fi gata micii?)
„Frumos…” răspund într-un final, încă neştiind în ce curent să încadrez poeziile copilăreşti, dar sincere. Femeia continuă: „Nu sunteţi de la noi, că nu vă cunosc. Nu ştiu dacă ştiţi, dar inventatorul ala cu avioanele…nu-mi vine acu’ cum îi zice… (n.r – Henri Coandă) a fost d-aci de la noi. A avut casă pe deal şi cavouri. Le-au jefuit hoţii ăştia…Apoi biserica le-a mutat rămăşiţele în cimitiriul de la Sfântul Petru şi Pavel. Şi au mai fost „poeţ” d’ăştia pe la noi…Mai aveţi multe bidoane? Că dacă e, vă puteţi duce la izvoru’ ăla de la Dolănescu!” Sigur îşi pierduse răbdarea cu mica noastră gaşcă, iar noi, „băieţi” de oraş ne-am luat bidoanele şi am plecat la „Dolănescu”, lăsând lumea să-şi facă treaba. La izvorul de la Dolănescu a fost şi mai antrenant. Situat în poarta lu’ „Dolănescu” aici răsunau nişte sârbe de toată veselia, că de aia, probabil, e poreclit „Dolănescu”.
Ciudat funcţionează mintea omului, în timp ce ţineam cadeţa cu piciorul la sârba ce răzbătea de la Dolănescu, gândul mi-a zburat la inventatorul avionului cu reacţie de la Vrăneşti, Henri Coandă. Geniul revendicat de francezi a deţinut în Argeş 100 de hectare, împreună cu cea de-a doua soţie a sa, descendenta prim-ministrului Mihail Kogalniceanu, Margareta. Că nu a mai rămas nimic din moşie, că acele istorice cavouri au fost profanate…se subînţelege în timpurile noastre, dar faptul că localnicii încă îşi amintesc… este uimitor! Drumeţul care se opreşte la Cişmelele Vintileştilor pleacă răcorit de apa de aici şi de mândria că a păşit pe pământul unde cineva, cândva visa la idealul suprem al omului, de la Icar până la Gagarin: ZBORUL! Iertaţi-ne, monsieur Henri Coandă pentru blasfemia noastră făcută cu ştiinţă sau fără de ştiinţă!
Cine a fost Henri Coandă
A revoluţionat lumea aviatică, inventând o platformă mobilă pentru experimente aerodinamice, montată pe un tren în mişcare, asupra căreia făcea determinări cantitative aeronautice folosind un tunel de vânt cu fum, o balanţă aerodinamică şi o cameră fotografi. că specială, concepută de el.
La 15 octombrie 1910, la cel de-al doilea Salon Aeronautic din Paris, a prezentat primul avion cu reacţie din lume, precursorul turboreactoarelor de astăzi. Coandă a testat motorul pe 16 decembrie 1910, la aeroportul Issy-les Moulineaux, în apropiere de Paris, dar în timpul zborului de aproape un minut avionul a luat foc şi a ars complet. Coandă a scăpat numai cu leziuni uşoare şi cu o fractură la antebraţ. Incidentul va fi punctul de pornire pentru o serie de studii aprofundate, care vor pune la punct principiul folosit şi astăzi de constructorii de motoare de avion. A descoperit în 1930 „efectul Coandă” (constă în principiul de a crea o zonă de depresiune în plin aer de-a lungul unui perete, această zonă permiţând fluidelor să vină şi să ia direcţia peretelui unde s-a făcut depresiunea), pe care l-a brevetat în 1934 sub denumirea de „procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Pornind de la acest fenomen, a proiectat în 1935 o „aerodină lenticulară”, aparat de zbor în formă de „farfurie zburătoare”, fără piese mecanice, care decola şi ateriza pe verticală, se menţinea în aer într-un punct fix şi se deplara cu viteze mari (800 de Km pe oră) şi avea o rază de acţiune de 5000 km. Printre alte aplicaţii ale „efectului Coandă” se numără: poşta pneumatică, turbinele cu gaze, propulsia vehiculelor aeriene, frâna de recul pentru arme de foc (a creat primul tun fără recul pentru avioane); de o mare importanţă este utilizarea sa la sistemele logice cu acţionare fluidă, aplicate în automatică. Cu ajutorul „efectului Coandă” au fost construite aparate medicale folosite pentru respiraţia artificială. Tot pe baza acestui efect, Coandă a gândit un mijloc de transport în tuburi pentru corpurile solide, cu viteze de 500-600 km pe oră (sub egida Institutului Naţional de Creaţie Ştiinţifică, înfiinţat de H. Coandă, s-au făcut testări la această invenţie, dar treptat, după moartea savantului, experimentul a fost abandonat).
