Forbes a scanat planeta în căutare de miliardari încă din 1987, an în care a găsit 140. A fost nevoie de două decenii pentru ca numărul lor să depășească 1.000. Apoi au fost 2.000 în 2017. Acum, opt ani mai târziu, analiștii economici anunță o nouă piatră de hotar: 3.028 de antreprenori, investitori și moștenitori alcătuiesc clasamentul din acest an, cu 247 mai mult decât acum un an. Interesant este că nu numai că numărul acestora a crescut, dar acum sunt mai bogați ca niciodată: valoarea averii lor cumulate este de 16,1 trilioane de dolari – în creștere cu aproape 2 trilioane de dolari față de 2024.
Potrivit Realitatea.net, printre cei 3.028 de miliardari ai lumii, prestigiosul top include şi şase români:
Ion Țiriac – 2,1 miliarde dolari
Dragoș Pavăl – 2 miliarde dolari
Adrian Pavăl – 1,3 miliarde dolari
Daniel Dines – 1,4 miliarde dolari
Matei Zaharia & Ion Stoica – 2,5 miliarde dolari.
Ion Țiriac este liderul românilor din acest clasament, ocupând locul 1688 în rândul miliardarilor la nivel mondial, cu o avere estimată la 2,1 miliarde de dolari. Îl urmează frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii companiei Dedeman, care au o avere totală de 3,3 miliarde de dolari. De asemenea, Matei Zaharia și Ion Stoica, cofondatorii Databricks, dețin împreună 2,5 miliarde de dolari. Pe listă se regăsește și Daniel Dines, fondatorul UiPath, cu o avere de 1,4 miliarde de dolari.
















