Românii au fugit din țara lor, pentru a avea de lucru, afirmă deputatul PSD de Argeș Nicolae Georgescu. „Este clar că românii nu mai pot continua cu regimul de dreapta! Sute de mii de români au ales să ia drumul străinătății în ultima perioadă, pentru a avea salarii decente și o viață mai bună. Din cauza voastră, a modului în care ați gestionat pandemia și ați închis totul! Ce părere aveți, domnilor guvernanți? Românii chiar merită să știe adevărul, iar situația este atât de dramatică, încât guvernul Cîțu (demis, dar interimar) vrea să aprobe un contingent de 100.000 de lucrători din afara UE. Așadar, guvernul vrea să dubleze numărul maxim de noi lucrători din afara UE, pe care angajatorii îi pot aduce la muncă în ţară în 2022. Concret, angajatorii vor putea aduce la muncă cel mult 100.000 de noi lucrători extracomunitari, în cursul anului 2022, dublu faţă de cât le-a permis guvernul în 2021.