Din 2024 se schimbă regulile de impozitare pentru cei ce derulează peste cinci contracte de închiriere

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Începând cu anul 2024, regulile stabilirii impozitului pe venit se schimbă în cazul persoanelor fizice care derulează mai mult de cinci contracte de închiriere, în urma unor modificări recente. Noile reguli se aplică veniturilor obținute în 2024, astfel că efectele se văd abia la termenul de declarare și plată din 25 mai 2025.
Potrivit prevederilor OUG 115/2023, începând cu anul 2024, persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor (adică din chirii), ca urmare a închirierii imobilelor aflate în proprietate personală, nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi independente în sistem real.

Prin urmare, indiferent de numărul contractelor de închiriere încheiate, aceşti contribuabili nu îşi vor mai putea deduce eventuale cheltuieli pentru stabilirea veniturilor impozabile.

În anul 2023, persoanele fizice care realizau venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea a peste cinci contracte de închiriere le încadrau fiscal în categoria veniturilor din activităţi independente, cu obligaţia de a ţine o contabilitate în partidă simplă şi de a întocmi registre fiscale, şi aveau posibilitatea de a deduce anumite cheltuieli pentru stabilirea impozitului datorat.

Începând cu anul 2024, regulile de impozitare care se vor aplica persoanelor fizice care încheie mai mult de cinci contracte de închiriere sunt cele specifice veniturilor din chirii aferente anului 2024, care ar urma să fie impozitate cu o cotă de 10%, după deducerea unei cote forfetare de cheltuieli de 20%, fără a fi necesară justificarea acestor cheltuieli prin documente. Practic, nivelul de impozitare este de 8%, aplicat la totalul veniturilor încasate anual de către proprietar.

Important de reamintit este faptul că impozitul pe veniturile din chirii trebuie plătit de către contribuabili la Fisc până cel târziu la data de 25 mai a anului următor celui în care veniturile au fost obţinute, conform regulilor actuale.

Aceste venituri se raportează prin intermediul declaraţiei unice (declarația 212).

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top