Robert Tudorache: Este prioritar pentru noi …

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 De foarte mult timp, o zonă importantă din localitate nu poate să fie racordată la rețeaua de alimentare cu gaze naturale din cauza faptului că procedura ar costa foarte mult, iar administrația locală nu dispune de aceste fonduri. Motiv pentru care, pe 24 mai, secretarul de stat Robert Tudorache a fost prezent la o întâlnire la care au participat consilieri locali precum și aparatul propriu al primăriei ( secretarul primăriei, viceprimar și primarul Dumitru Voicu).Reprezentantul guvernului în teritoriu, care este și argeșean, a înregistrat solicitarea oamenilor din comună și a înaintat-o ministerului de resort, din care face parte, cu propunerea unor modificări legislative la regimul furnizării gazelor naturale pentru înlesnirea accesului către acest serviciu și pentru restul localnicilor din Micești care n-au fost încă racordați la rețeaua existentă. Propunerile secretarului de stat  Robert Tudorache se vor adăuga celor aflate deja în lucru pentru modificarea Legii Energiei: “Este prioritar pentru noi și a fost deja înaintat un amendament în acest sens, la Legea Energiei”, spune Robert Tudorache. 


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top