Procurorii DNA efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul Primăriei Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, potrivit surselor G4Media.ro.
Perchezițiile ar viza autorizațiile pentru terasele de pe malul Dâmboviței.
DNA a transmis, într-un comunicat de presă, că se efectuează percheziții domiciliare în 17 locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Potrivit sursei citate, există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2015-2021, în legătură cu emiterea unor acte administrative de către autoritățile administrativ – teritoriale.














