Numărul de beneficiari de pensii de serviciu a fost, în decembrie 2022, de 9.950 (plus 36 faţă de luna anterioară și plus 270 față de ianuarie 2022), cei mai mulţi, respectiv 4.862, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
În cazul beneficiarilor Legii 303/2004, pensia specială medie a ajuns la suma de 21.333 de lei, din care 19.997 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.215 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. În ianuarie 2022, pensia specială medie a magistraților era de 20.207 lei, conform datelor CNPP.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna decembrie un număr de 754 persoane. Pensia specială medie în acest caz a fost de 5.760 de lei, din care 2.798 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 723 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.935 de lei (2.507 de lei de la bugetul de stat).
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 560 de persoane, media fiind de 8.481 de lei, din care 3.412 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.667 de pensionari, pensia medie fiind de 5.060 de lei, din care 2.642 de lei suportaţi din bugetul de stat.