Lerești, o comună de anvergură internațională!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp
Pe 4 și pe 5 iunie, de Rusalii, au fost Zilele Comunei Lerești și o nouă ediție a deja tradiționalului Festival al Covrigului cu Ou, unicat în România.
Primarul Marian Toader și echipa sa au reușit să organizeze manifestări de excepție cu acest prilej, având și oaspeți de peste hotare. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la „Nunta americanilor” din comuna Lerești, din anul 1973, așa că la Lerești au fost prezenți și premiați copiii si nepoții mirilor de atunci (Henry Morgan și Cappy Devlin).
Totodată, dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, alături de colaboratorii săi, a lansat, la Lereşti, proiectul european în premieră 4P-CAN care își propune cercetarea și inovarea asupra prevenției cancerului și identificarea de modalități noi, împreună cu cetățenii, pentru a avea o viață mai lungă și mai sănătoasă. Acesta va fi implementat în #Lerești.
„Dovedind un respect profund pentru locuitorii comunei, primarul Marian Toader a premiat cu acest prilej și 12 cupluri cu 50 de ani de căsătorie la activ, adevărate modele de viață pentru întreaga comunitate, a premiat copii cu rezultate bune la învățătură, dar și salariați din Primărie și dascăli care au ieșit la pensie după o viață în slujba lereștenilor. Nu au fost uitați nici fondatorii Festivalului Covrigului cu Ou.
La Lerești a fost și o delegație a fraților noștri de peste Prut, condusă de către primarul Ilie Chițeanu din Mingir, Republica Moldova.
#PSD a fost, este și va fi mereu alături de comunitatea din Lerești.
Și la zi de sărbătoare a fost prezentă la Lerești o echipă puternică a PSD Argeș condusă de către deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș. Din echipă au făcut parte deputații Pavelescu Nicolae și Remus Mihalcea, subprefecții Ciprian Neculăescu și Bogdan Minciunescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Marius Nicolaescu, primarii Ion Marin – Stoenești, Ion Cojocaru – Nucșoara, Gheorghe Stancu – Bascov, Gabi Șerbănoiu – Stâlpeni și Cristian Enescu – Valea Iașului, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Vlad Ștefan Niculae, directorul general adjunct al Romsilva Olavi Nițescu, consilierii județeni Diana Eftene, Nicoleta Nicolescu, Ramona Nițoiu, Vasile Negoescu și Bogdan Bălan, directori de instituții deconcentrate, viceprimari, consilieri locali și secretarul tehnic Andreea Călinescu Oner, precum și o delegație a PSD Câmpulung condusă de către președintele Georgel Mădulărea.
Prin proiectele de #investiții implementate, comuna Lerești este o comună europeană care oferă cele mai bune condiții de trai pentru locuitorii săi.
Felicitări primarului Marian Toader pentru realizările în plan administrativ și pentru organizarea evenimentelor din aceste zile!
La mulți ani Lerești, La mulți ani lereșteni!:, transmite PSD Argeș.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top