Dumitru Tudosoiu, inspector şef ISJ Argeş: „Acum avem 19 posturi scoase la concurs pentru directori şi directori adjuncţi. Până la această oră, concursul se desfăşoară foarte bine. Practic avem doar trei candidaţi care nu au ajuns la concurs. Nu este o mare îngrămădeala la concursul de directori, pentru ca cei care vor câştiga nu vor lua decât câteva milioane în plus la salariu. Câştigul este al învăţământului.”
Pe holuri, candidaţii erau plini de emoţii şi vorbeau între ei: „Doamnă, oricum nu luăm mult, doar trei milioane la salariu.” Alţi candidaţi mai tineri, se încurajau singuri: „Aşa este, dar este un pas înainte…încercăm…Acum, ce o fi o fi.” Practic, sediul ISJ vibra de emoţii, toată lumea, inclusiv inspectorul general, Dumitru Tudosoiu, aşteptând rezultatele. După ore bune de examinări, au venit şi rezultatele, pozitive. Cea mai tânără candidată a concursulului de directori din sesiunea august 2017 este Ioana Diaconescu, care din toamnă va fi manager al grădiniţei Campionii din Mioveni: „Să ştiţi că a fost un concurs foarte serios, am avut emoţii foarte mari, dar, din nou Inspectoratul Şcolar Judeţean şi-a dat valoarea organizării unui concurs profesionist!”, a declarat noul director tremurând.
Cei care au trecut examenul oral de astăzi, au primit detaşare pe post pentru un an, urmând ca în 2018, dacă doresc, să dea examen definitiv pe post. Inspectorul general a mai ţinut să sublinieze că speră că anul şcolar 2017-2018 să înceapă cu management în toate unităţile şcolare din Argeş.