Dan Stroe: Putem spune că am reuşit să încheiem cu bine și acest an

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Dan Stroe a făcut bilanțul anului 2024, într-o conferință de presă organizată la Primăria Bradu. Primarul s-a declarat în mare parte mulțumit de realizări. 

“Și în acest an, eforturile noastre s-au concentrat pe orientarea comunei înspre dezvoltare continuă, modernizare şi prosperitate, prioritizându-neacțiunile în funcție de  nevoile stringente ale  cetăţenilor, anume accesul la utilitățile publice de bază, apă, canal, iluminat public,amenajarea de trotuare etc.

La sfârșit de an, putem spune că am reuşit să încheiem cu bine și acest an, îndeplinind o parte bună a proiectelor propuse la începutul lui, deși am traversat o perioadă care este și în continuare foarte grea, marcatăinstabilitatea în plan politic, de inflația încă mare a prețurilor, cu repercusiuni economice negative inclusiv în plan bugetar, prin colectarea mai slabă a impozitelor și taxelor la bugetul local, reflectându-se ,  în mod evident, și în costul lucrărilor publice, care a fost mult mai ridicat față de anii anteriori, motiv pentru care unele lucrări nu au fost demarate sau ritmul de realizare a unora dintre ele este ceva mai lent decât cel propus. “, a transmis Da. Stroe.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top