Cât costă terenurile agricole în Argeș

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Cel mai scump teren agricol din România se află în zona Bucureștiului, unde un hectar ajunge să coste chiar și 16.000 de euro, potrivit datelor din piață.

Datele de la Institutul Național de Statistică (INS) arată, însă, un nivel undeva la peste 12.000 de euro/ha pentru zona Ilfov, ceea ce înseamnă cu circa 70% mai mult, comparativ cu nord-estul țării, zona cu cele mai mici prețuri.

Cel mai mare ritm de majorare a prețurilor când vine vorba de teren agricol se observă, însă, în Vestul țării, unde sunt și foarte mulți investitori străini.

Prima poziție într-un top al prețurilor la terenurile agricole în anul 2022 – realizat pe baza datelor INS – este ocupată de Regiunea București – 12.094 euro/ha, urmată de Regiunea Vest – 8.738 euro/ha, în timp ce pe ultimul loc se află Regiunea Nord- Est – 7.047 euro/ha. Prețul mediu pentru terenul agricol se ridica la 8.051 euro/ha, în timp ce la pășune media era de 5.671 euro/ha.

În regiunea Sud-Muntenia (Argeș, Prahova, Dâmbovița, Ialomița, Călărași, Giurgiu) prețul este de 38 336 lei/ha (7.776 euro).

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top