Ministerul de Finanţe a început discuţiile cu grupurile de lucru pentru a stabili eventuale schimbări în ceea ce priveşte impozitarea muncii şi a veniturilor populaţiei, de anul viitor.
Mai multe surse guvernamentale au declarat, pentru Capital, că Ministerul Finanţelor lucrează la reducerea cotei unice la 10%, de la 16% cât este în prezent. De asemenea, veniturile sub 2.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Contribuţiile sociale vor scădea la 35% şi vor fi exlusiv în sarcina angajatului, însă plătite de angajator.
Cei mai afectaţi vor fi românii cu activităţi independente, PFA-urile şi cei care au venituri din chirii. În cazul primelor două exemple, costurile privind contribuţiile se vor dubla. Iar pentru chirii contribuţiile sociale vor fi, de asemenea, majorate cu 100% .
În prezent, angajatorul datorează 15,8% CAS, în condiţii normale de muncă, la care se adaugă cinci puncte procentuale pentru condiţii deosebite de muncă şi 10 puncte procentuale pentru condiţii speciale de muncă, CASS de 5,5% şi 0,5% contribuţia de şomaj.
Angajatorii mai plătesc contribuţii pentru fondul de concedii medicale, fondul de accidente de muncă şi fondul de creanţe salariale.
Angajatul plăteşte astăzi 10,5% CAS, 5,5% CASS, şi 0,5% contribuţii de şomaj. Angajatorul este cel ce se ocupă de calcularea, declararea și plata acestora.
În cârca angajatului.
Din 2018, sumele datorate de angajat se vor majora. Respectiv angajatul va da la stat întreaga valoare a contribuţiilor sociale. Plata va rămâne tot în sarcina angajatorului. De asemenea, contribuţiile sociale vor scădea cu 4,25 puncte procentuale, la 35%.
O altă noutate în acest sens, extrem de importantă, ar fi că Finanţele nu exlud eliminarea a patru din cele şase cote de impozitate pentru CAS.
Astfel, angajatul va datora doar contribuţiile de pensii şi cele de sănătate, urmând ca cea de şomaj, cea pentru concedii medicale, fondul de accidente de muncă şi cel de creanţe salariale să se elimine. Asta ar însemna că indemnizaţiile de şomaj ar urma să fie plătite din bugetul de stat. Anul trecut, cheltuiala cu plata indemnizaţiilor de şomaj a fost de 466,56 milioane de lei, potrivit datelor ANOFM. Iar cifrele INS indică faptul că, tot anul trecut, am avut 507 mii de şomeri. Indemnizaţia minimă este de 250 de lei în acest an, se acordă pe şase luni, şi creşte în funcţie de anii de cotizare. De altfel, cea mai mare indemnizaţie achitată de stat a fost de 7.130 de lei, în 2015, unui fost director al unei companii din Capitală.
Toate aceste promisiuni sunt prinse şi în programul de guvernare al PSD. „Atât pentru cei cu activități independente, cât și pentru salariați și pensionari, impozitul pe veniturile mai mici de 2.000 lei/ lună va fi 0. În acest fel, creștem clasa de jos spre clasa de mijloc, fără însă a împovăra firmele care plătesc salariile. Dimpotrivă, continuând pe linia reducerii contribuțiilor cu 5 puncte procentuale adoptată în 2014 de PSD, cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată,vom elimina 4 din cele 6 contribuții plătite astăzi. Vom rămâne așadar doar cu contribuțiile pe sănătate și cea de asigurări sociale, datorate de către angajat,dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat“, se arată în documentul citat. Iar pentru aplicarea acestor măsuri, la sfârşitul anului 2017, Guvernul va modifica baza de calcul a salariului brut prin creşterea acestuia cu 22,75%