Bogdan Ivan: S-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ şi Poşta Română / S-a stabilit o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, la 1 iunie şi 1 septembrie

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat, marţi seară, că s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentantiv şi Compania Naţională Poşta Română şi a precizat că angajaţii vor primi o creştere salarială cuprinsă între 350 şi 370 de lei net, care va fi acordată în două tranşe, de la 1 iunie şi de la 1 septembrie.

“După zeci de ore de negocieri, s-a ajuns la o formă finală a Contractului colectiv de muncă dintre sindicatul reprezentativ şi Compania Naţională Poşta Română, un Contract colectiv de muncă care trebuia să fie semnat acum 114 zile. A fost semnat astăzi, după îndelungi negocieri şi discuţii. Ideea de bază este următoarea. În calitatea de reprezentant majoritar, în speţă Ministerul Cercetării şi Digitalizării, am un interes foarte clar şi specific ca oamenii din Poşta Română, cei 21.500 care acum sunt sau la muncă sau ne urmăresc la televizor să ştie că au predictibilitate atunci când vorbim despre salariile lor, iar în acelaşi timp, ca toţi oamenii de acasă, pensionarii, persoanele care aşteaptă diferite prestaţii, să aibă garanţia că o să le primească la timp”, a declarat Bogdan Ivan, potrivit News.ro.
El a anunţat şi care vor fi creşterile salariale – 350 şi 370 de lei net, în două tranşe, la 1 iunie şi la 1 septembrie.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top