Audierea minorilor se va face după reguli noi

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 Primul dintre proiectele de lege aflate acum în dezbaterea senatorilor vizează modificarea Codului de procedură penală, în sensul schimbării unor reguli privind audierea minorilor. Concret, în cazul persoanelor vătămate minore, victime în cauzele având ca obiect infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, organul judiciar va trebui să stabilească:

audierea acestora în incinte concepute sau adaptate acestui scop;
audierea acestora prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau a altui specialist în consilierea victimelor;
că audierea acestora, cât și eventuala lor reaudiere, se realizează de aceeași persoană, dacă acest lucru este posibil și dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților.
De fapt, se vor aplica și în cazul minorilor vătămați aceleași reguli ce se aplică acum în cazul persoanelor vătămate pentru care a fost stabilită în condițiile legii existența unor nevoi specifice de protecție.

Apoi, același proiect prevede că audierea minorului persoană vătămată va fi făcută de organe judiciare specializate în cauze cu minori.

Proiectul mai stabilește că va fi obligatorie și se va dispune din oficiu expertiza psihologică în toate cazurile în care persoanele vătămate sunt minore, victime în cauzele având ca obiect infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale.

Al doilea proiect de lege de la Senat vizează tot modificarea Codului de procedură penală. Mai exact, audierea unei persoane vătămate în vârstă de până la 14 ani va avea loc în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei ori a reprezentantului instituţiei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare.

Aceleași reguli sunt stabilite în prezent pentru audierea martorului minor în vârstă de până la 14 ani.
În fine, cel de-al treilea proiect de lege ce vizează modificarea nu doar a Codului de procedură penală, ci și a Codului penal, stabilește că audierea persoanelor vătămate pentru care a fost stabilită existenţa unor nevoi specifice de protecţie se va face prin videoconferinţă sau alte mijloace tehnice de comunicare la locul unde beneficiază de măsura de protecţie a cazării temporare.


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top