Aproximativ 100 de tineri din Timișoara au testat, duminică, senzațiile pe care le dau alcoolul și drogurile, purtând ochelari speciali care simulează starea de euforie a dependenților. Tinerii au participat la un marș antidrog, pe role și pe biciclete, manifestând pentru alternative sănătoase de petrecere a timpului liber. Cu această ocazie au testat ochelarii care simulează efectele induse de consumul de alcool și de droguri.
Cei care au purtat ochelarii spun că au avut parte de senzații șocante. Unul dintre aceștia, Adrian Stan, de 26 de ani, este un medic stomatolog. El a purtat ochelarii care simulează beția și susține că i-au indus o stare ca pentru o persoană care a consumat o cantitate foarte mare de alcool, cu senzațiile specifice, felul în care îți pierzi acuitatea pe timp de noapte: obiectele apropiate păreau foarte îndepărtate, vederea era foarte slabă. „Nu e de mirare numărul mare de accidente provocate de cei care se urcă la volan după ce au consumat alcool. Senzațiile erau atât de reale, încât eram amețit și nu puteam merge în linie dreaptă”, a precizat Stan.
Reprezentanții ANA susțin că drogurile și alcoolul sunt privite de foarte mulți tineri ca o soluție de relaxare. Datele oficiale arată că vârsta la care tinerii încep să consume este tot mai fragedă. „Sunt consumatori care sunt la gimnaziu, sunt cazuri în care debutul s-a produs la 13 ani”, susțin oficiali ANA. În baza acestui proiect, agenția efectuează un studiu ale cărui rezultate vor apărea în acest an. Potrivit datelor din anii precedenți, cei mai mulți tineri consumă canabis și substanțe cu proprietăți psiho-active sau alcool ca să fie în centrul atenției și să socializeze relaxați., scrie Evz.ro
Sursa foto Evz.ro