În ședința conducerii Senatului din 14 martie, pe ordinea de zi s-a aflat solicitarea de motivare a mai multor absențe de la lucrările Senatului ale senatorilor Ion Iordache, Adrian Oros și Ovidiu Florean, foști liberali care în prezent activează în partidul Forța Dreptei înființat de Ludovic Orban.
„Domnule președinte, unii suntem fraieri că venim la plen. Dacă vă uitați, toată luna februarie, colegii noștri care cer astăzi motivarea absențelor n-au venit. La fel, în ianuarie. La fel, în decembrie.
Ori ne luăm în serios, ori ne luăm de papagali unii cu alții. Domnule, nu mai trimiteți fără motivare! Înțeleg o dată o situație, de două ori, dar fiecare ședință de plen este cu absența acestor trei colegi care, de fiecare dată, ce motivarea. Eu nu mai sunt dispusă să…ar fi nedrept față de toți ceilalți care vin la ședințele de plen. Cu tot respectul, nu înțeleg de ce le băgăm pe BP, fără o motivare în spate. Că așa a rămas, că nu mai primim, a fost o hotărâre a BP-ului, luată în unanimitate.
În fiecare ședință de plen e câte o motivare. Pică cerul pe mine. Atunci, ne motivăm toți pe toți, nu mai venim, facem ședințele de acasă, pe canapea. Deci, eu vă rog să nu mai acceptați genul acesta de solicitare în care, cu lunile, nu se vine la plen”, a spus Alina Gorhiu, în ședință, potrivit stenogramei întâlnirii, citată de Stiripesurse.ro.
Cererea celor 3 senatori de la Forța Dreptei nu a trecut la vot, astfel că cei trei sunt absenți nemotivați pentru mai multe zile.