Adio mașini puternice pentru șoferii tineri sau neexperimentați

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Conducătorii auto care n-au împlinit încă vârsta de 21 de ani, precum şi cei care au o experienţă de conducere mai mică de un an nu vor mai avea voie să urce la volanul unor mașini care depăşesc 100 CP, deoarece pot fi scăpate uşor de sub control, potrivit unui proiect de lege care modifică actualul Cod Rutier și schimbă radical regulile inclusiv pentru obținerea permisului de șofer și pentru pietoni.
Astfel, examenul pentru carnet va fi susținut doar cu examinatori atestați și aleși prin tragere la sorți, în timp de pietonii nu vor mai putea traversa strada în timp ce vorbesc la telefon. Și atitudinea polițiștilor faţă de conducătorii auto a intrat în vizorul aleșilor care propun aceste modificări, astfel că pentru agenții de la Rutieră urmează să fie adoptat un „cod de conduită” special: „codul etic şi deontologic al poliţistului nu e suficient”.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul Rutier), pusă luni în dezbatere la Senat, este semnată de 20 de deputați și senatori și are ca scop reducerea numărului de accidente auto, în special în orașele mari, unde traficul a devenit infernal.
Una din principalele modificări prevăzute în proiectul de lege este interdicția de a conduce vehicule puternice pentru conducătorii auto fără experiență. Dacă și în prezent există anumite restricții în ceea ce privește viteza cu care pot circula șoferii începători, potrivit noilor reguli, aceștia nici măcar nu vor mai avea voie să urce la volanul unor mașini care pot dezvolta viteze mari şi care pot fi scăpate cu uşurinţă de sub control.

Practic, celor fără experiență li se va permite să conducă doar autovehicule mici, așa-zisele mașini de oraș.

„Conducătorilor cu vârsta de până la 21 de ani, precum şi celor care au o experienţă de conducere mai mică de un an pentru categoria de vehicule B le este interzis să conducă vehicule care depăşesc 100 CP, respectiv 75 kw în cazul vehiculelor electrice”, prevede proiectul legislativ. Iar aceste reguli se vor aplica și în cazul motocicliștilor.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top