Percheziții DNA au loc vineri dimineața la primăria Botoșani, conform surselor G4Media. Primarul PSD Andrei Cosmin ar fi vizat de o anchetă privind angajări ilegale.
Primarul municipiului Botoșani, Andrei Cosmin (PSD), a fost dus la audieri la DNA Suceava.
„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021, de către funcționari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare. În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una este sediul unei instituții publice”.