Inițiatorii proiectului de lege subliniau că modificarea este necesară, deoarece „în activitatea de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice există proiecte de scurtă durată în diferite perioade ale anului, când activitatea presupune și folosirea forței de muncă necalificate, îndeosebi a operatorilor de teren, pentru completarea unor chestionare”.
Și pentru că, de cele mai multe ori, e nevoie de angajarea multor persoane pe o perioadă de doar câteva zile, este aproape imposibilă încheierea unui număr mare de contracte de muncă (de ordinul zecilor sau chiar sutelor) pe o durată ce nu depășește, de cele mai multe ori, două săptămâni.
De principiu, un zilier nu poate activa mai mult de 120 de zile pe an, dar există și domenii exceptate de la această regulă, în care poate lucra până la 180 de zile anual.
Când vine vorba de plată, chiar dacă remunerația brută orară a zilierilor se stabilește prin negociere directă cu angajatorul, conform Legii 52/2011, aceasta nu poate fi mai mică decât valoarea pe oră a salariului minim brut pe țară, ceea ce înseamnă că, în acest moment, plata nu poate fi mai mică de 13,583 lei/oră.