Primarul comunei brăilene Roşiori, Neculai Soceanu, şi-a pierdut mandatul, pentru că a fost în concediu medical mai mult timp decât permite legea, respectiv Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, informează Agerpres.
Secretarul comunei Roşiori a înaintat către Prefectura Brăila un raport în care se precizează că primarul Neculai Soceanu a fost în concediu medical o perioadă mai lungă de timp decât permite Codul Administrativ, iar în baza acestei adrese prefectul de Brăila, Iulian Timofei, a semnat ordinul de încetare înainte de termen a mandatului primarului comunei Roşiori.
















