Un nou program: „Primul student din familie”

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Programul „Primul student din familie” a fost pus în consultare publică.
Primul student din familie este parte din Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învăţământului superior nr. 199/2023, şi va fi finanţat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027 şi din bugetul de stat. Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuţia UE este de 42 milioane euro FSE+. Programul presupune creşterea accesului la învăţământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea şi consilierea elevilor pentru a face tranziţia de la liceu la universitate.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top