Trei nuci au blocat construcția unui spital din PNRR timp de 16 luni, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a oferit explicații surprinzătoare referitoare la întârzierile în construirea unui spital finanțat prin PNRR. Potrivit acestuia, un simplu aviz de mediu ar fi amânat proiectul cu peste un an din cauza… a trei nuci.
„Important este să tragem concluziile şi să înţelegem de ce avem anumite blocaje birocratice şi cum putem ca pe viitor să nu le mai avem, pentru că aici discutăm de modificări legislative. Şaisprezece luni pentru emiterea unui aviz. Un aviz de mediu. (…) A fost complicat. Aveam pe teren trei nuci. Nucul are legislaţie specială, nu poate fi tăiat în orice condiţii. Şi pentru că pe acel teren erau trei nuci, a durat atât de mult”, a declarat Rogobete într-un interviu acordat Digi 24.
















