SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ PITEŞTI – anunț angajare

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ « DR.ION JIANU » – PITEŞTI, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu timp normal de lucru, a postului vacant de economist specialist IA/financiar/structura financiar-contabilă, structuri de sprijin decizional.

CONDIŢIILE NECESARE ocupării posturilor scoase la concurs,
conform art. 15 din Regulamentul-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 1336 din 28.10.2022:

a). are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b). cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c). are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d). are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e). îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f). nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g). nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
h). nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

CONDIȚIILE SPECIFICE necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale (conform art.542 alin.(1) și (2) din O.U.G.nr.57/2019) sunt:
1. absolvent al unei instituții de învățământ superior cu diplomă de licență în domeniul financiar-contabil;
2. certificat de atestare a cunoștințelor de operare pe calculator: utilizarea produselor pachetului Microsoft Office (Word, Excel), utilizarea de aplicații informatice în domeniul științelor economice.
3. nivel de acces la informații clasificate SECRET DE SERVICIU sau acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate;
4. vechime în muncă: minim 6 ani și 6 luni;
5. vechime în specialitatea postului: minim 6 ani și 6 luni;
6. apt pentru muncă (Fișă de aptitudini de la un medic de medicina muncii);
Alte cerințe:
1. capacitate de analiză și sinteză, capacitate de adaptare la specificul instituției;
2. abilitatea de comunicare, spirit de inițiativă, lucru în echipă, rezistență la stres;
3. cunoștințe specifice postului, îndemânare, atenție distributivă, inițiativă, exigență profesională, spirit de echipă, și disponibilitate la program de lucru prelungit;
4. loialitate față de instituția militară, conduită morală și profesională.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
– data limită de depunere a dosarelor: 02.08.2024 orele 14.00;
Rezultatele selecţiei dosarelor de concurs se afişează la sediul Spitalului Militar de Urgenţă « Dr.Ion Jianu » – Piteşti şi pe pagina de internet www.smupitesti.org, în termen de trei zile lucrătoare de la expirarea termenului limită de depunere a dosarelor.
– 12.08.2024, începând cu orele 10.00 – proba scrisă;
– 20.08.2024, începând cu orele 10.00 – proba practică;
– 26.08.2024, începând cu orele 10.00 – interviul.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afişare la sediul Spitalului Militar de Urgenţă « Dr.Ion Jianu » – Piteşti şi pe pagina de internet www.smupitesti.org, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau al interviului.
Soluționarea contestațiilor se realizaeză în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se realizează prin afişare la sediul autorităţii şi pe pagina de internet a acesteia, la secţiunea special creată în acest scop, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
Comunicarea rezultatelor finale se va face în termen de 3 zile lucrătoare după ultima probă a concursului.
Depunerea dosarelor și desfășurarea probelor de concurs se va face la sediul UM 02497 Pitești, str. Negru Vodă, nr. 47, Pitești.
Date de contact ale secretariatului, la telefon 0248.218.090, interior 114.
Conform art. 35 din Regulamentul-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 1336 din 28.10.2022, pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
a). formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr.2 din H.G.R. 1336/2022;
b). copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c). copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d). copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e). copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f). certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g). adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h). certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i). curriculum vitae, model comun european;
j). acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau a certificatului de securitate, corespunzător fişei postului, în condiţiile în care este declarată „admisă” la concurs.
Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la lit.e) este prevăzut în anexa nr.3 din H.G.R. 1336/2022.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, după caz, se prezintă însoţite de documentele originale, în vederea verificării și certificării cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

BIBLIOGRAFIA
pentru organizarea concursului de ocupare a postului vacant de
economist specialist IA / financiar / structura financiar-contabilă.

1. Legea contabilităţii nr. 82 din 24 decembrie 1991, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 454 din 18.06.2008.
2. Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 597 din 13.08.2002.
3. Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial nr. 345 din 18.05.2011.
4. Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 28.06.2017.
5. Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial nr. 652 din 28.08.2015, Titlul VII “Spitalele”.
6. Hotărârea Guvernului nr. 584 din 23 iunie 2005 privind finanțarea unităților sanitare din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și autoritate judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 55 din 29.06.2005.
7. Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1186 din 29.12.2005.
8. Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 2634 din 5 noiembrie 2015 privind documentele financiar-contabile, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 910 din 09.12.2015.
9. Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 923 din 11 iulie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru personale care desfășoară activitatea de controlul financiar preventiv propriu, republicat în Monitorul Oficial al României nr. 28 din 15.01.2016.
10. Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 1792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 37 din 23.01.2003.
11. Ordinul ministrul finanţelor publice nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 704 din 20.10.2009.
12. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 120 din 19 noiembrie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice specifice privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 876 din 03 decembrie 2014.

Notă: La actele normative din bibliografie se vor avea în vedere și modificările şi completările ulterioare.

TEMATICA
pentru organizarea concursului de ocupare a postului vacant de
economist specialist IA / financiar / structura financiar-contabilă.

1. Dispoziţii generale prevăzute în legea contabilităţii. Organizarea şi conducerea contabilităţii. Registre de contabilitate și situații financiare. Contravenții și infracțiuni.
2. Dispoziţii generale privind finanţele publice. Principii, reguli şi responsabilităţi. Procesul bugetar. Finanţele instituţiilor publice.
3. Organizarea și funcționarea spitalelor. Finanțarea spitalelor.
4. Norme privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, planul de conturi pentru instituţiile publice și instrucţiunile de aplicare a acestuia.
5. Norme generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile. Norme specifice de utilizare a documentelor financiar-contabile.
6. Norme generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv.
7. Norme privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
8. Norme privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii
9. Finanțarea unităților sanitare din Ministerul Apărării Naţionale.
10. Norme specifice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale.
11. Norme privind elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților sanitare cu paturi din rețeaua sanitară a Ministerul Apărării Naţionale.
12. Norme privind finanțarea unităților sanitare din Ministerul Apărării Naţionale.
13. Dispoziții și norme privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
14. Drepturi şi obligaţii ale salariaţilor şi angajatorilor. Răspunderea disciplinară şi patrimonială.

ȘEF SECȚIE MANAGEMENT PERSONAL
P.c.c.
Gheorghe RUSU

CALENDARUL DE DESFĂŞURARE:

Publicitatea concursului 19.07.2024
Perioada, data-limită şi ora de depunere a dosarelor de înscriere la concurs 22.07.2024 – 02.08.2024
ora 14.00
Perioada de selecţie a dosarelor de înscriere 05.08.2024
Data afişării rezultatului selectării dosarelor de înscriere 06.08.2024
Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere 07.08.2024
Data afişării rezultatului contestaţiilor privind selecţia de dosare 08.08.2024
Data probei scrise 12.08.2024, ora 10.00
Data afişării rezultatului probei scrise 13.08.2024
Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul probei scrise 14.08.2024
Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba scrisă 19.08.2024
Data probei practice 20.08.2024, ora 10.00
Data afişării rezultatului probei practice 21.08.2024
Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul probei practică 22.08.2024
Data afişării rezultatului contestaţiilor privind proba practică 23.08.2024
Data interviului 26.08.2024, ora 10.00
Data afişării rezultatului interviului 27.08.2024
Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul interviului 28.08.2024
Data afişării rezultatului contestaţiilor privind interviul 29.08.2024
Data afişării rezultatului final 30.08.2024

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top