Vești bune în privința proiectului privind introducerea primei rețele de canalizare, cu stație de epurare, la Micești și Purcăreni, investiție ce se va realiza cu bani europeni, prin Programul „Anghel Saligny”.
„Avem promisiuni că până la jumătatea lunii mai vom avea proiectul tehnic pe masă, astfel că putem organiza licitația pentru stabilirea executantului. Tot în luna mai vom organiza licitația în vederea atribuirii lucrărilor de modernizare a 6 km de drumuri de interes local, proiect derulat tot prin Programul „Anghel Saligny”. Un al treilea proiect finanțat prin același program este ca și terminat. Este vorba de sistemul de alimentare cu apă de la Brânzari, care în aceste zile va intra în probe, după care vom efectua recepția finală.”, a detaliat Ionuț Tudorache, șeful Biroului Achiziții din cadrul Primăriei Micești.