Gheorghe Chiş, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa, a făcut mai multe declaraţii în acest sens la Antena 3.
„Mâine, aşa cum am anunţat, va avea loc un miting în Bucureşti, pichetăm Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, zona MAI-ului şi Ministerului Sănătăţii. Apoi, vom merge în marş sindical spre Piaţa Victoriei, unde vom picheta Guvernul României. Între timp, aşteptăm ca dl premier să ne invite la discuţii, pentru că am convenit acest lucru, dar până în acest moment nu am primit invitaţia.
Ce vreau să asigur românii este că acest miting şi protestele nu vor afecta cetăţenii. Toţi cei care vin la Bucureşti, vin în timpul liber, deci nu scade capacitatea serviciului de ambulanţă. Doar că fiecare ambulanţă din România, începând cu data de 22 noiembrie, ora 10:00, va purta un afiş pe care scrie Protest Naţional. Până când… depinde de decizia politicului”, a declarat Gheorghe Chiş.
Şi BNS anunţă protestul ambulanţierilor
„BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL ANUNȚĂ, DE MÂINE, PROTEST PE TERMEN NELIMITAT ÎN TOATE SERVICIILE PUBLICE DE AMBULANȚĂ.
MITING DE AMPLOARE ÎN FAȚA GUVERNULUI
Blocul National Sindical anunță, împreună cu Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanță, că mâine, 22 noiembrie 2022, va fi organizat un #miting de amploare în Capitală, cu peste 1.000 de protestatari.
Programul acțiunilor sindicale de mâine este următorul:
1. De la ora 10:00 – 12:00 în Piața Revoluției va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne / sediul Departamentului pentru Situații de Urgență.
2. De la ora 12:00 – 12:30 va avea loc marșul sindical, din locația Piața Revoluției în Piața Victoriei
3. De la ora 12:30 – 14:00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piața Victoriei.
În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Național Sindical și FNSAR la discuții, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor, se va renunța la marșul sindical și la pichetarea Guvernului.
Menționăm că protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezența lor la București nu afectează negativ capacitatea de intervenție a Serviciilor Publice de Ambulanță.
De asemenea, #BloculNationalSindical reamintește că, începând de mâine, de la ora 10:00, pe termen nelimitat, toate ambulanțele operative din Serviciile Publice de Ambulanță vor afișa vizibil mesajul ”#PROTESTNAȚIONAL”.”, transmite BNS pe Facebook