Pendiuc şi-a luat zborul către Senat.PSD jură că-i frânge aripile

După ce a pierdut alegerile locale în faţa fostului său subaltern, Cornel Ionică, Tudor Pendiuc are aspiraţii şi mai înalte. Să piardă şi la Parlamentare. PSD Argeş, promite că-i va da o mână de ajutor, pentru ca zborul să-i fie asemeni unei alte legende, Icar al lui Dedal.

Pendiuc şi-a luat zborul către Senat.PSD jură că-i frânge aripile

După ce a bătut pe la uşile tuturor partidelor, tot, tot o căpăta un loc în faţă pe listele pentru alegerile parlamentare, fostul primar social democrat a găsit găzduire politică în căminul călduţ al celor de la ALDE. Şi astfel, în sânul noii sale familii de dreapta, Pendiuc a început campania electorală. De fapt o începuse din vară, când n-a ratat nicio manifestare publică, nici un târg de la ţară. Pe de-o parte el, pe de altă parte, foştii săi colegi pesedişti care nu mai puteau de bucurie când îl vedeau. Iată-l aici, într-o fotografie de colecţie, care îl înfăţişează ca pe un Icar modern, la decolare către înalte zări, periplu care s-a încheiat prost pentru personajul mitic: s-a ars!