Consiliului Eparhial, conferinţă religioasă la gura cuptorului

Mare şi sfântă adunare a preoţilor, la un cunoscut hotel din Budeasa. La prima oră a dimineţii, parcarea s-a umplut de înaltele feţe bisericeşti, şi bineînţeles de maşinile de lux ale acestora. În paralel, cuptoarele în aer liber, duduiau sub asaltul flăcărilor.

Consiliului Eparhial, conferinţă religioasă la gura cuptorului

Cu câte un păhărel în mână, Prea Sfinţiile lor aşteptau să înceapă lucrările eparhiale. Mai schimbau o vorbă de duh, mai admirau câteo maşină a colegilor care tocmai sosea, mai aruncau un ochi după paravanul unde se puneau lemne pe foc, probabil nu în scop termic. Rolul întâlnirii a fost, aşa cum ne-a declarat  consilierul IPS Calinic, Caliopie Ichim, o conferinţă pe teme religioase, la care au participat şi mirenii care fac parte din Consiliul Eparhial, aşa cum este prefectul Cristian Soare. De asemenea, tot acum s-au mai ales încă cinci noi membri ai respectivului consiliu, printre care primarul din Albota, Ion Dumitru, primarul din Bascov, Gheorghe Stancu, şi omul de afaceri Dan Lazăr.

Conform statutului pentru organizarea şi funcţionarea BOR, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei, formată din 30 de reprezentanţi ai clerului şi ai credincioşilor mireni - 10 preoţi şi 20 mireni, aleşi pe o perioadă de 4 ani, actalul mandat fiind pentru perioada 2014-2018.