Raed Arafat a sunat la 112 și a mințit că e incendiu la un spital

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a povestit că a apelat la 112 şi a anunţat că a izbucnit un incendiu la un spital din România, chiar dacă nu era cazul de aşa ceva.

Raed Arafat a sunat la 112 și a mințit că e incendiu la un spital

 El a explicat că a făcut acest gest pentru a le demonstra şefilor de spital că în cazul unui incediu real, maşinile pompierilor nu ar fi avut cum să intervină.

 "Vă dau un exemplu, de unde poate să pornească o catastrofă. Într-un spital din ţară, am văzut că nu ai cum să intri, era imposibil. Erau maşinile medicilor care nu vor să parcheze un pic mai departe. Erau maşinile unor aparţinători, care au rezolvat să intre să parcheze în curte.Mai erau şi ambulanţele... Şi ce-am facut: am sunat la pompieri şi am zis că este incendiu Au venit şi nu au putut să intre. Managerul spitalului a fost amendat pe loc, chiar dacă ne cunoaştem. A primit amenda şi asta este. O amendă de vreo 2.000 de lei", a spus Raed Arafat la Antena 3, potrivit mediafax.ro.