ACUM! Percheziţii în Argeş

În data de 25 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Costești și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat 4 percheziţii domiciliare în județul Argeș, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și înșelăciune. 4 persoane au fost conduse la audieri.

ACUM! Percheziţii în Argeş

 "La data de 25 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Costești și cei ai Postului de Poliție Miroși, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au efectuat 4 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane și sediile unei societăți comerciale din județul Argeș. 

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și înșelăciune. 

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – noiembrie 2017 un bărbat de 28 de ani din Miroși ar fi sustras componente metalice din incinta unui punct de lucru al unei societăți comerciale, din comuna Ștefan cel Mare, aflat în conservare.

Ulterior, prin folosirea de calități mincinoase, bărbatul ar fi valorificat componentele metalice sub formă de fier vechi.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni 

4 persoane au fost conduse la sediul Poliției Orașului Costești pentru audieri", transmite IPJ Argeş într-un comunicat