Turlele bisericii de la Valea Ursului –Bascov- finalizate

În acest an, au continuat în ritm susţinut lucrările de ridicare a bisericii Sf. Părinţii Ioachim şi Ana din satul Valea Ursului.

Turlele bisericii de la Valea Ursului –Bascov-  finalizate

  Aşa se face că au fost finalizate cele mai dificile lucrări şi anume cele de construire acelor trei turle. Acestea au fost realizate în totalitate, inclusiv acoperişul, montarea crucilor şi zugrăveala exterioară. În plus, pe acoperişul locaşului de cult a fost montată o instalaţie de iluminat, cele trei turle ale bisericii fiind luminate pe timp de noapte. După cum ne-a declarat primarul Gheorghe Stancu, se preconizează
ca până la sfârşitul acestui an să se termine lucrările la faţada bisericii, în condiţiile în care ce a fost mai greu a fost deja realizat.
     Construcţia bisericii este realizată în principal cu fonduri de la bugetul local, la care se adaugă şi o serie de contribuţii ale enoriaşilor.