Statul oferă bani pentru locuințe - Cine se încadrează

O anumită categorie de bugetari ar putea achiziţiona locuinţe cu bani de la stat. Este vorba despre propunerea deputatului PSD Mihai Weber. Acesta propune ca polițiștii și cadrele militare să poată utiliza suma compensatorie acordată pentru chirie şi pentru achitarea ratei pentru achiziţia unei locuinţe, motivând că, prin acest demers, personalul poate fi loializat.

Statul oferă bani pentru locuințe - Cine se încadrează

 „Poliţiştii şi militarii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestor instituţii, fie că este vorba despre poliţiştii şi militarii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ai Serviciului de Pază şi Protecţie sunt cadre cu o pregătire profesională specifică şi acceptă desfăşurarea activităţii lor în condiţii speciale, atât sub aspectul riscurilor implicate, programului individualizat, confidenţialităţii, respectării mai multor obligaţii şi incompatibilităţi”, potrivit expunerii de motive, potrivit antena3.ro.

Iniţiatorul susţine că se impune recompensarea acestui personal, proporţional cu rolul şi locul pe care îl ocupă în societate.

"Astfel, prin prezenta iniţiativă legislativă propunem ca suma compensatorie acordată cu titlu de chirie cadrelor vizate să poată fi utilizată de către acestea fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei (fracţiunii din rată) pe care o plătesc pentru achiziţia unei locuinţe. În considerarea realităţilor contemporane vizând deficitul de cadre şi plecarea acestora din sistem (pensionări masive), opinăm că este necesar un set de măsuri pentru loializarea acestui acestui personal", precizează deputatul PSD.