Ştefăneşti – Comemorare creştinească a marelui I.C. Brătianu

Primăria Ştefăneşti a organizat la Schitul Florica un eveniment comemorativ care a marcat 90 de ani de la moartea Prim-Ministrului României Mari, marele om de stat născut în Argeş, I.C Brătianu. Ilustrului înaintaş i-a fost adus un pios magiu de oameni de cultură, preoţi dar şi de reprezentanţii a mai multor partide politice, care pentru câteva moment au dat uitării disensiunile şi orgoliilor politice.

Ştefăneşti – Comemorare creştinească a marelui I.C. Brătianu

Evenimentul a fost organizat şi cu Arhiereasca Binecuvântare a Înalt Prea Sfinţitului Calinic Argeşeanul care a ţinut şi slujba de pomenire a ilustrului înaintaş. La eveniment au fost invitați preoții orașului,părintele Protosinghel Caliopie Ichim,dar și protopopul de Pitești-Laurențiu Dinu,preotul Nicolae Dinică de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș unde se regăsesc o parte din mormintele familiei Brătianu și Valentin Olteanu,preotul paroh de la Biserica Buna Vestire-Sfântul Mina,ctitorie a celui care i-a fost ca și Brătianu pentru Ferdinand,sfătuitor al lui Mihai Viteazul,Logofătul Ivan Norocea.

Şi reprezentanții  a trei partide politice: PSD, PNL şi PMP au depus coroane pentru cel care a fost prim-ministrul României Mari, ALDE lipsind deşi ca doctrină se declară fiind adevăraţii liberali, deşi, după cum bine se ştie familia Brătianu se confundă cu Partidul Naţional Liberal. Comemorarea s-a înfăptuit după canoanele bisericeşti şi cutumele poporului român cu prosoape, colivă şi colaci.

De altfel, au mai fost oferite participanţilor  semne de carte şi borcane cu miere miere inscriptionate cu o etichetă cu chipul celui comemorat.

 Primarul  Ioana Dumitru a declarat că și-a făcut datoria în fața istoriei organizând un eveniment în memoria celui mai de seamă trăitor al Ștefăneștiului și a mulțumit Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru implicare și binecuvântarea de a organiza acest eveniment,eveniment care deschide seria activităților pentru Centenar.