„La data de 25.04.2023, o persoană de gen masculin a dobândit calitatea de suspect, sub aspectul comiterii infracțiunilor anterior menționate, constând, în esență, în următoarele: în perioada septembrie-octombrie 2022, persoana de gen masculin, instructor de echitație, profitând de rolul său de antrenor și de vulnerabilitatea persoanei vătămate minore, în vârstă de 11 ani, prin constrângere psihică și fizică (amenințare cu un cuțit) în timpul cursurilor, ar fi supus-o la trei raporturi sexuale, în trei împrejurări diferite.
Anterior, în perioada ianuarie 2021 – mai 2022, cu ocazia cursurilor de echitație desfășurate, aceeași persoană, profitând de autoritatea sa și de vulnerabilitatea aceleiași persoane vătămate minore, ar fi supus-o pe aceasta la acte de natură sexuală, prin constrângere psihică, atingând-o în zonele intime în timpul cursurilor. Totodată, acesta ar fi oferit cursuri de echitație, deși nu deținea niciun fel de autorizație în acest sens”, se arată în comunicatul autorităților, potrivit Jurnalul.ro.
















