Salariile mărite ale bugetarilor afectează mediul privat

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

În vara lui 2016, salariile din sistemul public de sănătate au crescut cu circa 20%. În decembrie, lefurile din acest domeniu au mai primit, în medie, 15% în plus. Procentul a diferit mult, de la caz la caz. Astfel, după cum a relatat presa, în cea de-a doua etapă de creşteri infirmierele au primit cu 14 lei mai mult (adică 1% în plus), iar un ambulanţier a beneficiat de o majorare de 18%. În acelaşi timp, unde un farmacist rezident în spital a beneficiat de 200 de lei în plus la leafă, în timp ce unul primar a luat cu peste 1.500 de lei mai mult.

Conform noilor grile, salariile de bază ale medicilor variază între 2.360 de lei pentru un rezident şi 5.100 lei pentru un medic primar, iar cele ale asistenţilor între 1.620 şi 3.440 de lei. La aceste sume se adaugă diverse sporuri şi ore suplimentare, cea ce face ca o asistentă să poată ajunge, în unele cazuri, la venituri lunare de peste 4.000 de lei net, iar un medic chiar şi la 10.000 de lei.

„Până de curând lefurile de la stat şi cele de la privat erau oarecum asemănătoare, aşa că nu aveam probleme în a găsi personal. Chiar dacă într-un spital de stat se mai câştigă şi pe lângă leafă prin celebrele plăţi informale, condiţiile mai bune din unităţile particulare îi făceau pe medici şi asistenţi să aleagă cea de-a doua variantă. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat“, dezvăluie un şef de secţie dintr-un spital privat din Capitală. El spune că, în ultimele luni, mulţi dintre colegii lui, dar mai ales multe din asistente sunt tentate să-şi caute un loc de muncă la stat. „Nu pot să-i condamn, salariile au ajuns să fie cu peste 30% mai mari decât la noi. Eu unul, pentru a păstra câteva asistente foarte competente, am ajuns să le plătesc nişte sporuri neoficiale din buzunarul propriu. Dacă ar pleca, ne-ar fi greu să găsim pe cineva la fel de bun şi ar fi păcat să se întoarcă la vechile metehne din sectorul de stat de care au scăpat cu greu“, spune el. Dar atitudinea sa este o excepţie şi, cel mai probabil, unităţile sanitare private se vor confrunta cu o hemoragie de personal în următoarea perioadă, mai adaugă medicul. Care nu se va putea opri decât prin creşteri de lefuri., se arată intr-o analiză Capital.


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top