Protocol pentru drumul expres Pitești – Mioveni!

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 CNAIR se ocupă de asigurarea finanțării, iar Consiliul Județean Argeș de derularea procedurilor de achiziție pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate, precum și de monitorizarea implementării și a serviciilor executate în cadrul procesului de elaborare a studiului.  

Proiectul “Drumului expres Pitești – Mioveni”  va fi depus spre finanțare în perioada de programare 2021 – 2027.     

La întâlnirea au fost prezenți deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei pentru administrație publică din cadrul Camerei Deputaților, primarul municipiului Pitești Cristian Gentea, primarul orașului Mioveni Ion Georgescu, administratorul public al județului Cristian Puiu.    

Drumul expres Pitești – Mioveni, extrem de important pentru județul Argeș, va face legătura dintre autostrada A1 București – Pitești, uzina Dacia de la Mioveni şi zecile de firme furnizori și parteneri din industria auto. Drumul, în lungime de zece kilometri, va asigura o legătură foarte rapidă între București şi platforma industrială de la Mioveni. Drumul expres este important și pentru dezvoltarea economică regională și pentru conectivitatea la infrastructura rutieră referențială de tip TEN-T.  

“CNAIR și Consiliul Județean Argeș au semnat acest protocol care se înscrie într-o listă lungă de astfel de protocoale în care descentralizăm activitatea CNAIR pe diferite lucrări. În cazul de față, este vorba, în primul rând, de realizarea Studiului de Fezabilitate și a proiectului pentru drumul expres Pitești-Mioveni. Eu consider că autoritățile locale pot gestiona proiecte de acest tip mult mai bine decât autoritățile centrale. Iar în cazul Consiliului Județean Argeș, am totală încredere că are această capacitate administrativă de a gestiona un proiect de o asemenea anvergură. Este însă, fiind vorba despre un drum expres, cu lucrări mai complexe, și cea mai importantă lucrare din cele 51 de proiecte pe care le-am descentralizat. Aici vorbim totuși de un drum expres, de aici și încrederea mea, cunoscându-i pe cei de la Consiliul Județean să facă o lucrare complexă” – Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.   

“Astăzi am semnat un protocol important pentru județul Argeș – drumul expres Pitești-Mioveni. Este doar pas mic pentru ceea ce vrem să facem în județ. Dacă lucrurile vor funcționa așa cum ne dorim, vom duce la bun sfârșit acest drum extrem de important care face parte din ceea ce se dorește a fi la nivelul României drumul expres Pitești-Brașov. Ne-am asumat acest lucru pentru că trăim într-o lume a birocrației și lucruri de acest gen se pot face doar printr-o implicare serioasă a actorilor locali și în proiectele de anvergură națională. Suntem într-un parteneriat solid cu Ministerul Transporturilor prin CNAIR și bineînțeles, cu localitățile implicate în proiect – Pitești, Mioveni și Mărăcineni” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.  

 “Mă bucur că printr-o bună colaborare între autoritățile centrale –  min. Transporturilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – și autoritățile locale – Consiliul Județean Argeș și primăriile Pitești, Mioveni și Mărăcineni- după o lungă căutare a soluțiilor, acestea au fost găsite. Mă bucur că Consiliul Județean Argeș și-a asumat responsabilitatea semnării protocolului în baza căruia să poată demara procedura pentru studiul de fezabilitate pentru drumul expres Pitești- Mioveni” – Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeș, președintele Comisiei de administrație publică din cadrul Camerei Deputaților.  

“Este un proiect foarte important pentru municipiul Pitești pentru că descărcarea pe Calea Depozitelor va permite descongestionarea traficului în zona Podul Viilor și, așa cum spunea și ministrul Grindeanu, toate aceste lucrări de infrastructură din jurul Piteștiului vor face din municipiul nostru un nod rutier foarte important pe harta României. Eu sunt convins că cei de la Consiliul Județean și președintele Ion Mînzînă vor duce la bun sfârșit acest proiect. Sprijinul nostru va fi total. Eu îl voi delega pe Lucrețiu Tudor, administratorul municipiului, să se ocupe de toată partea care revine Piteștiului și sunt convins că toate lucrurile vor merge foarte bine” – Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.   

Pentru orașul Mioveni, semnarea acestui document și proiectul de colaborare între Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean Argeș este de o importanță vitală și cred că 90% beneficiar este orașul Mioveni per ansamblu, pentru că descarcă traficul nu doar către marile platforme, ci în general descongestionează DN 73 Pitești- Mărăcineni. Cred că este foarte important. Să dea Dumnezeu să se realizeze și să depășim toate etapele de proiectare, inclusiv partea de expropriere, astfel încât să ajungem la partea finală, cea de licitație a lucrărilor. Sunt sigur că în câțiva ani se va circula pe acest drum expres. Sunt încrezător și mulțumesc ministrului Transporturilor, primarului Piteștiului, președintelui CJ Argeș Ion Mînzînă care au aderat la această soluție pentru a realiza mai repede acest drum” – Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.  

De asemenea, ministrul Sorin Grindeanu a dat asigurări că pentru Centura de Vest a Piteștiului, proiect care se regăsește pe lista de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, CNAIR va relansa procedura de achiziție publică pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.  


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top