În perioada 1 – 5 iunie 2023, circulaţia autobuzelor în zona metropolitană – municipiul Pitești și comunele Bradu, Bascov, Mărăcineni şi Oarja – se va desfăşura după un program specific zilelor de sărbătoare, cu excepţia zilei de 2 iunie când programul va fi specific unei zile de vacanţă.
„Intervalele de succedare vor fi cuprinse între 8 şi 30 de minute.
Programul de circulație a autobuzelor poate fi accesat prin intermediul site-ului www.publitrans2000.ro, în cadrul secţiunii „Hartă trasee şi orare de circulaţie”, iar cel de funcţionare a chioşcurilor de vânzare se regăsește pe site-ul societăţii, în cadrul secţiunii „Companie – Puncte de vânzare”.”, anunţă Primăria Piteşti.