Primul tren cumpărat de România, la 20 de ani după Săgețile Albastre. Imagini

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Primul tren electric produs în Polonia de compania Alstom și contractat de România se află în etapa finală de producție și va fi livrat până la sfârșitul anului țării noastre, a anunțat vineri, 6 octombrie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care a publicat și imagini cu trenul.

Trenul face parte din cele 37 de trenuri electrice inter-regionale din contractul semnat în 2022 între România și Alstom Ferroviaria SpA. El este primul cumpărat de România „după 20 de ani de la momentul achiziționării ultimelor trenuri, Săgețile Albastre”, a notat Ionel Scrioșteanu, pe pagina sa de Facebook.

„Acest tren este unul electric se află în etapa finală de producție și va fi livrat până la sfârșitul acestui an. După livrarea în România, acest tren va intra în circulație, cu călători, pe linia feroviară CFR București – Constanța”, a precizat oficialul.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top