Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş anunţă că va asigura măsurile de ordine publică, în ziua de 19 august 2017, între orele 17.00 – 23.00, la manifestările cultural-artistice, spectacole de muzică populară şi uşoară, dedicate sărbătorii religioase „Adormirea Maicii Domnului”, implicit concertul Deliei şi impune, împreună cu municipalitatea, o serie de restricţii.
Astfel pentru evitarea haosului rutier, locurile de parcare a mijloacelor auto destinate transportului participanţilor în zona se vor afla pe Calea Bucureşti; parcare Teatrul Al. Davila, b-dul Republicii. Alte restricţii impuse de organizatorii manifestaţiei vizează activitatea societăţilor comerciale din zona adiacentă Pieţei Primăriei Piteşti, adică se impune interdicţia comercializării băuturilor alcoolice în intervalul desfăşurării evenimentului.
Jandarmeria le recomandă participanţiilor: să manifeste răbdare astfel încât să nu se ajungă la crearea de situaţii neplăcute; să evite implicarea în conflicte de orice natură; să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), evitând pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii rele.