Pâinea se va scumpi din nou. Prețurile vor fi mai mari din cauza secetei care a afectat culturile de grâu, porumb și floarea soarelui. Fermierii spun că producția a fost dată peste cap de vremea rea și că recolta e mult mai mică anul acesta. Conducerea unei fabrici de pâine din județul Argeș preconizează scăderi drastice ale vânzărilor după aplicarea scumpirilor.
Odată cu pătrunderea pe piață a produselor din Ucraina, dar și din cauza scumpirii grâului autohton ca urmare a secetei din acest an, se așteaptă ca și prețul pâinii să fie altul. Fermierii sunt grav afectați și spun că producția le-a fost vizibil scăzută din cauza condițiilor meteo.
Constantin Zaharia, managerul unei firme de panificație: „În următoarea perioadă se anunță foarte mari majorări a materiei prime și vom fi nevoiți și noi să ridicăm prețul. Consider că volumul de vânzări va fi influențat, anticipăm cu cel puțin 15% vânzările vor fi mai mici”.
Potrivit Realitatea.net, reprezentanții fabricii de pâine spun că au încercat să diversifice sortimentele de panificație în funcție de cerințele clienților însă acum se tem că vor rămâne cu produsele nevândute.