Noaptea Muzeelor – GOLESTI – 1 000 de persoane intr-o sufragerie

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 Pe lângă atracțiile permante, conacul și căsuțele țărănești, sâmbătă a fost organizată și o expoziție deosebită. Intr-una dintre clădiri au fost recreate atmosferi ale începutului de secol XX, dar și din perioada anilor ’80. Intr-un colț, o tânără domnișoară cu educație aleasă cânta la pian, în altă încăpere, dintr-un gramofon răgușit răsună o romanță, iar în altă parte fusese amenajată o sufragerie specifică Epocii de Aur. Serviciul de masă, bibelourile, mileurile, televizorul alb-negru, telefonul cu receptor și fir, toate te trimiteau în sufrageria părinților sau a bunicilor…

„Suntem mulțumiți de numărul vizitatorilor, deși a plouat de câteva ori astăzi. După furtuna de la ora 17.00 a apărut, însă, un curcubeu minunat care a readus imediat muzeul la viață. De fapt, la noi e frumos tot timpul și când plouă, și cand e soare, și când e noapte…”, a declarat directorul Iustin Dejanu.

 


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top