Măsuri mai drastice pentru cei care nu distrug ambrozia

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

 Dacă propunerea va trece de votul decisiv, la Camera Deputaților, proprietarii ori deținătorii terenurilor vor putea inclusiv să ceară ajutorul autorităților locale pentru ca acestea, pe banii celor dintâi, să efectueze lucrările necesare pentru îndepărtarea acestei buruieni ce provoacă alergii puternice.


Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia a fost recent înregistrată la Senat și prevede obligarea proprietarilor sau deținătorilor de terenuri (și nu numai) la efectuarea lucrărilor de cosire, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice într-un termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale, nu doar în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe.

Un avantaj cuprins de propunere, dacă va ajunge să devină lege, e că deținătorii de terenuri vor putea să le ceară ajutorul autorităților locale pentru curățarea terenurilor infestate de ambrozie – desigur, pe cheltuiala proprietarului sau deținătorului. „Modalitatea de plată a contravalorii prestaţiilor serviciilor de curăţare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia se stabileşte de către autorităţile administraţiei publice locale”, prevede propunerea de la Senat.


Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top