Lege de protecție a urșilor și a oamenilor, propusă de doi deputați ai PSD

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp

Deputații PSD, Corina Ene și Marius Isac au depus, luni, o propunere legislativă pentru reglementarea interacțiunilor riscante dintre oameni și urșii bruni aflați în libertate.


Potrivit Gândul, cele trei puncte principale cuprind: 1. Hrănirea, ademenirea sau apropierea deliberată (recreativă, turistică, comercială sau de divertisment) față de orice urs brun aflat în libertate;
2.  Apropierea voluntară la o distanță mai mică de 50 de metri, cu excepția intervențiilor profesionale (jandarmi, salvamont, cercetători etc.);
3.Publicarea sau promovarea în online și mass-media a materialelor care încurajează interacțiunile riscante cu urșii.

Potrivit inițiativei legislative vor fi aplicate amenzi  cu valoare cuprinsă între 10.000 – 30.000 lei pentru persoane fizice și 30.000 – 60.000 lei pentru persoane juridice, iar în caz de recidivă: interzicerea accesului în habitatul natural al speciei pentru 12 luni.


Cei doi deputați ai PSD propun campania anuală națională: „Ursul nu e jucărie”, organizată de Ministerul Mediului, în parteneriat cu școli, ONG-uri și operatori turistici.

Nu rata niciodata nicio stire importanta. Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.

Scroll to Top