Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, l-a provocat pe Victor Ponta la o dezbatere electorală între ei. Provocarea vine după ce fostul premier l-a provocat la o dezbatere similară pe liderul AUR, George Simion, însă acesta a declinat propunerea spunând „nu am nicio treabă cu tine”.
„Atâtea contorsiuni câte a făcut acest politician, nu a mai făcut nimeni. Nu mai ştie nici el ce e: e social-democrat, e suveranist, e putinist, e trumpist, ce e?”, a transmis Lasconi, citată de News.ro.
Provocarea a fost lansată de Lasconi într-un live transmis pe rețelele de socializare, lidera USR cerându-i lui Ponta să arată respect pentru electorat.
„Eu am spus deja că voi participa la dezbateri 1-1, dar şi la dezbaterile în care vor fi cinci candidaţi la televizunile din România”, a mai spus Elena Lasconi.
















