În preajma Izvoarelor Tămăduitoare se păstrează tăcerea
Biserica Izvoarelor de Leac este, de fapt, un complex de izvoare, troițe și mici capele ortodoxe, care se întinde pe dealul numit „Valea Radului”, în apropierea localității Vâlcele Crampotani, comuna Merișani. Izvoarele tămăduitoare din mijlocul pădurii, sunt așezate în jurul bisericii închinate Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul. Aici trebuie păstrată o totală şi pioasă tăcerea. De la primul izvor, de unde iei întâiul strop de apă, și până la capătul drumului, la ultimul izvor, călătorul nu are voie să scoată nici un cuvânt. Abia după ce ai băut apă din ultimul izvor, de pe o pancartă afli că: „ Acum ai voie să vorbești!”
Mircea cel Bătrân a câștigat lupta de la Rovine, după ce oștenii săi au băut din izvoare
Se spune că apele de la „Izvoarele de Leac” sunt tămăduitoare încă din vechime, și chiar domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Mihnea Turcitul, găsindu-și alinarea în apele sfinte. Legenda consemnează că, în timpul luptei de la Rovine, voievodul Mircea cel Bătrân a otrăvit apele din împrejurimi și s-a retras la aceste izvoare, ale căror ape i-au întărit pe oștenii săi, putând astfel birui mulțimea de oaste a lui Baiazid.
Dar oamenii locului vorbesc şi despre alte minuni incredibile, cum ar fi cea a băiatului mut care, fiind trimis de tatăl său să îi aducă apa de la unul dintre aceste izvoare, a început pe loc să vorbească. O altă legendă amintește de o pustnică oarbă care sălășluia prin aceste locuri. Atingându-se odată de unul dintre aceste izvoare, pustnica și-a recapatat vederea. O minune asemănătoare s-a petrecut si cu Elisabeta Bădescu care, la vârsta de numai zece ani, și-a pierdut vederea. Astfel, după mult post și rugăciune, spălându-se cu apa din aceste izvoare, femeia și-a recăpătat vederea.
De altfel, ctitorul principal al bisericuței din pădure, este chiar fiica Elisabetei, Valerica Lungu. Intr-o carte mică, ea mărturisea: „Intrând pe Valea Radului, unde se află „pârâul de leac”, intri parcă în „ținutul primordial”, pus spre conservare. Unele tradiții sunt precreștine: aici oamenii se întalneau în mare tăcere, în templul tăcerii, cu Îngerul Pământului, care din izvorul divin dădea apa Îngerului Apei, pentru sănătatea lor, apoi Îngerul Aerului o ridica deasupra lumii, dăruind-o Ingerului Focului, care o dădea Soarelui, pentru a-i păstra moleculei nemurirea în Inima Universului.”
Frumusețea înălţătoare a locului, ar trebui să fie, însă, un motiv suficient de vizitare, dincolo de beneficiile turistice pe care le-ar putea aduce cu sine, promovarea zonei, într-un circuit ecumenic, mai ales că se află pe drumul care duce la Curtea de Argeș, și implicit la legendara Monastirea Argeșului.
